Taceri..

M-am pierdut in tacerea ta

M-am alinat odata cu ea

si am adormit..

M-am trezit tot cu ea-

si am tacut impreuna.

Niciun cuvint sau un gind adormit,

Doar o tacere surda de timp.

Clipele curg fara cuvinte

Lacrimile curg din rasarit

si se revarsa din linistea noastra…

sfirsit..!

atunci cind taci..

Aproape liniste e in mintea care s-a trezit,  imi place sa vad cum taci, cum dormi, tacerea ta e atit de plina de sens. Somnoros ma cauti prin apropiere, iar cind ma gasesti ceva mai aproape decit presupuneai, neuronii tai adormiti fac loc unui zimbet fin pe fata ta. Mintea abia a inceput procesul de trezire, atent imi cauti obrazul sa-mi spui “buna dimineata”, l-ai gasit si alt zimbet te-a vizitat.  Ma gindesc la ce te gindesti, iar tu nu faci decit sa tii ochii inchisi, si nu ma lasi sa citesc macar un rind in ochii tai. Eu ma trezesc mai dimineata nu pentru ca am treaba, sau nu mi-e somn, vreau sa ma delectez, privind fata ta, atit de lipsita de seriozitatea zilelor si atit de impacata..

un ochi trist si unul vesel

Simt cum privirea lui ma atinge, se apropie senin si  isi intinde mina sa ma cuprinda, se opreste in fractiunile de secunda cind i-as fi simiti caldura in jurul meu. Ii simt privirea blinda si tacerea de un farmec patrunzator. Stau singura in camera plina de El. Soarele a apus demult, iar luna se ascunde pe undeva. Il simt de parca ar fi fantoma, care isi trece exista sa metafizica prin mine, incercind, sa ma ating, sa ma cuprinda, sa-mi sopteasca- iar Eu..

Eu nu fac decit sa-mi amintesc! Camera e altfel, lucururile numai au aceeasi orinduire, nici zilele, nici noptile, nici eu nu mai sunt aceeasi.

Eu numar stelele. Am fost buni in arta contabiliceasca. Iar acum? Acum trebuie sa fim mai buni, acum trebuie sa fim “Noi“! Stelele noastre s-au terminat.

Ma intorc inca o data sa-l memorez asa blind si patrunzator precum si-a dorit sa fie dintodeauna. Se intoarce si el , sa-mi daruiasca ultimul zimbet de o acalmie rara. Trecutul m-a cuprins pentru  ultima data, retragindu-se in umbra pe care o pregtea demult. Pasii mici il indepartau de mine, parca hipnotizati de puteri de care niciodata nu vom afla. Fieie rasuflare a lui parca asflatindu-se in centimetri  de pod pe care trebuie sa-l trec, spre drumul pe care mi l-a pregatit din timp.

Trecutul isi lua adio de la mine, cu un ochi trist si unul vesel, precum doar el poate sa simta…

Doar o formalitate?

De mici ne-am acomodat cu tot felul de testari, mintale, siprituale, de sanatate etc. Unele le trecem drept o formalitate, altele le asteptam si le petrecem drept sfirsitul lumii.

Testul “Hiv” ( testul privind examinarea la marcheri serologici ai virusului imunodeficientei umane) este un test despre care am vorbit foarte mult in practica mea de voluntariat, si abia nu demult am fost supusa si eu acestei experiente.

Carnivorul

Uneori îmi pare că topeşte aerul din jurul meu, şi parcă şi eu ard împreună cu moleculele de oxigen. mă sufoc..

Alteori le îngheaţă, şi rămân încriptată în gheaţă pentru secole, cu ochii deschişi urmarind succesiunea zorilor. Un distrugator al viului din mine, şi a raţionalului si a celor mai adânci învredniciri.

-Vă rog sugrumaţi-l! Am nevoie de aer! L-aş sugruma eu, dar pamântul parcă se topeşte sub picioare când e prea aproape. Consumatorul egoist al inimii mele-Carnivorul! se năpusteşte flamând prin miocardul care se zbate încă în viaţă şi ca un rechin la gustul sângelui dă târcoale prin împrejurimi. Analizează, se retrage şi atacă-Ucide fără cruţare, lasă trupul aproape fără  suflare în seama norocului.

Se indepartează sătul, depăşind orizontul, iar clipele parcă au uitat de număr, şi aerul deja nu mai conteaza, arsă şi îngheţată într-o urnă a unui crematoriu alb-negru..

Emotie de toamnă

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
ca or să-mi creasca aripi ascutite pana la nori,
ca ai să te ascunzi intr-un ochi strain,
si el o să se-nchida cu o frunza de pelin.
Si-atunci mă apropii de pietre si tac,
iau cuvintele si le-nec în mare.
Suier luna si o rasar si o prefac
intr-o dragoste mare.

Nichita Stănescu

“Treptele” Beţiei

“Trepetele” Betiei

I. M-am îmbătat :smile_care_se ţine_de cap:

II. Cine îi bat?! Eu-s bat?! :smile_care_se_uită_sceptic_la_”adversar” :

III.Comanzi un taxi:

Taxistul:  Unde mergem?

Persoana în stare de ebrietate: da ţie ce-ţi pasă?! :privire sceptică:

O monedă-Bărbatul şi Femeia

Bărbatul şi Femeia-două părţi a monedei, care circulă deschis în comerţul societăţii. Fiecare parte aisgură valabilitatea monedei, monedei de schimb.

Stereotipurile s-au format adânc în trecut, evoluând, şi schimbându-se unul pe altul. Ecourile sau chiar amprenetele unora au rămas până şi în prezent.

Femeia si Barbatul circulă  pe aceeaşi axă/ traiectorie, ba deplasându-se fiecare spre extrema sa, ba apropiindu-se tot mai mult de punctul de mijloc. Această indecizie a cauzat nenumărate jertfe, iubiri, victorii, fiasco, sau pur ţi simplu trăiri, dar indispensabil una faţă de alta. Probabil, un scop nobil a unei femei este să-şi găsească un bărbat puternic, iar a unui bărbat să-şi găsească o femeie adevarată.  Ramâne doar să descifrăm două întrebări fundametale.

Ce reprezintă un bărbat puternic , şi ce înseamnă putere bărbătească ?

Ce repezintă o femeie adevarată, şi ce înseamnă puterea feminina?

Rătăcesc în meditaţii

Îmi place amurgul, atunci când totul sub magia naturii se preschimbă, regele zilei amabil se retrage în ascunzişuri, lăsând regina să-şi ocupe locul pe piedestalul acestei lumi. Lumii care mă înconjoară. Închid uşa în cameră mea, parcă izolîndu-mă de exterior, dar deschid fereastra şi simt cum aerul rece patrunde în cameră şi vizitează orice colţişor. Mă aşez comod şi admir puţin luna, unoeri simt că şi ea mă priveşte, uneori priveşte pe altcineva. Cu timpul ochii se închid,  şi încep să meditez. E Linişte..

E liniştea în care şi-au făcut loc vîntul ce adie dincolo de fereastră, cântecul greierilor, care se aud în depărtări, şi ecoul rugăciunilor, care se revarsă peste noapte. E pace. Acest sentiment e asemenea somnului, când eşti una cu împăcarea.

Fiorii

Plouă şi picaturile mici cad peste pamântul însetat, fereastra semideschisă din dormitor permite pătrunderea aerului ozonat în camera plină încă de căldura caniculei. Muzica se dizolvă în aer şi oarecare particule ajung şi la vecinul din dreapta, ca un bâzâit mut. Mă uit spre orizontul negru, spre cerul fără de stele, nici măcar luna nu se vede, parcă e pustiu fără lună..

Ploaia picură şi tace, mai trage câte un tunet, din când în când, astfel încât o auzi şi prin termopane.

Furtuna! Vine, se apropie, bate în fereastră deja închisă. Priveşte cu ochii ei de un albstru întunecat şi profund ca fundul mării în acalmie. Vuietul mai face câteva ocolişuri, bate în uşă, face pact cu copacii, frunzele, praful, toate joacă acum după ritmul furtunii.

Se prind toate într-o horă de se zguduie cerurile şi pământul, numai noi stăm ca păpuşile de ceară, cu ochii sticliţi prinvind  prin geam. Numai noi lăudam ploaia că vine cu roadă, si tot pe ea o huiduim ca aduce stricăciuni, numai noi ştim să rămânem intacţi atunci când natura de dezlănţuie în spectacole uimitoare, şi să uităm de bunul simţ, când ne atinge cu vreun strop arzător de apă de ploaie.

Picăturile de ploaie spală fruntea obosită a omului ce vine din deal, îl conduc până la prag, îl binecuvânteaza şi îl petrec până când figura tremurândă nu se ascunde după  şoblonul de fier.

El dă perdeaua la o parte, bunecuvântează norii, şi petrece picăturile ce se retrag spre alt orizont cu frunţi obosite.

Se destănuie zarea dând mărturie

Unde a fost Ea va creşte roada

Unde a  fost El va creşte viaţa

Unde sunt ei,e dimineaţa unui Eden.