Azi am văzut un mort.

Azi am văzut un mort, cu toate că zilnic mii de oameni işi găsesc sfîrşitul, azi  cu vocea tremurîndă spun că am văzut  un mort. Am simţit parcă moartea  îşi făcea loc prin milţimea ce se îmbulzea sa-şi ia adio.

Stăteam cuminte pe scaun, iar privirea-mi era aţintită spre chipul calm ce zăcea în sicriu. Avea o expresie senină, toată lumea tăcea, se auzeau doar ,unul cîte unul, paşii atenţi pentru a nu trezi mortul. 

O speranta retorica..

De mult n-a fost atîta pustietate în jur. Un aer uscat bîntuie totul ce ţine de noi. Uliţele lungi si grele se intind de-a lungul si de-a latul.  Ferestrele ca un ecou trist si singuratic  au strîns cu grijă praful acestui răstimp.

Cu ochii cu o privire nestinsa încă, cutreiră străzile, bate în uşile demult încuiate, lacatele demult ruginite si cheile demult pierdute si uitate.

Doar copacii probabil cu aceeaşi intensitate înfloresc şi cu aceleaşi frunze cărămizii acoperă pamîntul acesta pribeag. Şi nici rîndunelele nu-şi mai fac cuiburi in streşinile caselor oraşului fără viaţă.. O lume pustie, un aer sec si o linşte moartă se lasă.