L-am înecat într-un pahar cu apă.

L-am înecat într-un pahar cu apă.

A apărut într-o după amiază de vară, din senin, la începutul lui iunie. În febra unei zile de duminică. A răvăşit pentru început casa, uliţa, a revenit în grădină, sub cireş, şi-a ridicat privirea sus, ţintind atent cireşele de un roz molipsitor, a mai facut vreo două cercuri în jurul casei ca un cîine care a uitat unde şi-a îngropat osul.  A trecut ca o furtună prin toate sertarele, nu a scapat nici frigiderul, nici şopronul, a căutat pînă şi prin cratiţe.

S-a aşezat pe scările casei ca un moşneag care îşi caută ochelarii iar fără ei nu-şi găseşte cârja, îşi trage sufletul iar cu respiraţia adîncă sperie pasărea care caută cîte un bob prin apropiere. Porumbelul îşi ia zborul în depărtări, şi dispare în necuprinsul cerului, îşi ridică şi el ochii spre cer parcă rugîndu-se.  A făcut dezordine, iar acum ca un ştrengar caută să se ascundă pînă nu-l zăreşte cineva.  Prea târziu, l-am vazut. Nu trebuia să-l caut sau să-l prind, e mai aproape decât credeam.  La cât este de aproape, atât e şi de rapid, e invincibil..

Fac câteva mişcări ca un începător în arta şahului, şi ramân învirtită ca o marionetă  în mâinile unui păpuşar iscusit. Aştept să-mi trag sufletul, şi să pun la cale alt plan de izolare a acestui intrus, care a reuşit deja să-şi tragă rădăcinile în adâncul sufletului meu. A copleşit totul cu o magnitudine impresionantă, a ridicat până şi rafturile cele mai împăienjenite ale sufletelului meu. A reuşit sa adune izvoarele, padurea, drumurile într-o doină a străbunilor.

Dorul, mama lui de dor. Mai fac o pauză deoarece nu pot face nimic, dorul a pus mâna pe toate…

Netezind orizotul cu capătul privirilor mele, eu căutam de unde vine, şi încotr-o va pleca, dar nu se grăbeşte, ca o  mătură leneşă mai schimbă vreo două vorbe cu praful, îşi ia zborul spre creanga cea mai mândră de cireş, la care n-am ajuns niciodată, se aşază frumos lângă mine,  şi mă cuprinde în privirea lui atît de adîncă şi încăpătoare. Parcă aud cum gândeşte, dar nu e altceva decât ecoul gândurilor mele. Îmi întinde un pahar cu apă, limpede ca lacrima mamei de lângă prispă, şi dispare al fel de copleşitor cum a venit, l-am înecat într-un pahar cu apă, într-o după amiază de vară, la începutul lui iunie. În febra unei zile de duminică.