un ochi trist si unul vesel

Simt cum privirea lui ma atinge, se apropie senin si  isi intinde mina sa ma cuprinda, se opreste in fractiunile de secunda cind i-as fi simiti caldura in jurul meu. Ii simt privirea blinda si tacerea de un farmec patrunzator. Stau singura in camera plina de El. Soarele a apus demult, iar luna se ascunde pe undeva. Il simt de parca ar fi fantoma, care isi trece exista sa metafizica prin mine, incercind, sa ma ating, sa ma cuprinda, sa-mi sopteasca- iar Eu..

Eu nu fac decit sa-mi amintesc! Camera e altfel, lucururile numai au aceeasi orinduire, nici zilele, nici noptile, nici eu nu mai sunt aceeasi.

Eu numar stelele. Am fost buni in arta contabiliceasca. Iar acum? Acum trebuie sa fim mai buni, acum trebuie sa fim “Noi“! Stelele noastre s-au terminat.

Ma intorc inca o data sa-l memorez asa blind si patrunzator precum si-a dorit sa fie dintodeauna. Se intoarce si el , sa-mi daruiasca ultimul zimbet de o acalmie rara. Trecutul m-a cuprins pentru  ultima data, retragindu-se in umbra pe care o pregtea demult. Pasii mici il indepartau de mine, parca hipnotizati de puteri de care niciodata nu vom afla. Fieie rasuflare a lui parca asflatindu-se in centimetri  de pod pe care trebuie sa-l trec, spre drumul pe care mi l-a pregatit din timp.

Trecutul isi lua adio de la mine, cu un ochi trist si unul vesel, precum doar el poate sa simta…