Sărbătoarea MARII UNIRI

 

O toamna alfabetica…

Deseori ma ratacesc in meditatii. Obisnuiesc sa ma plimb de  colo, colo, ba fugarind un gand, ba construind Babilonul din ele.

Era o seara zapacita de timp, vremea bolnava de nori, noi bolnavi de tristeti.. Visam cu ochii deschisi la linistea eterna a universului.

Imi doream un weekend petrecut in solitudine  intr-o vila singuratica in afara orasului, aglomerata numai de bataile vantului, si sopotul frunzelor prinse in hora acestei toamne, weekend in care sa-mi aranjez gandurile in ordinea alfabetica,  sa-mi croiesc orizontul langa caminul, inima caruia se zbatea in flacari. Imi doream sa ma topesc cu tacerile pamantului  si sa renasc. Iar in cea din ultima seara, seara de Duminica de altfel sa fac ceea ce-mi place cel mai mult, dar de care foarte rar am timp si motivare, sa pregatesc o cina tradtionala ca la carte, cu mamaliguta taiata cu ata, peste, mujdei, omleta, branza cu ceapa si desigur irepetabilul si iseparabil pentru aceasta combinatie vinul rosu. Inconjurata de prieteni sa savuram darul stramosilor nostri, o particica a identitatii noastre, cum a zis  Samuel Huntington “Interesul naţional derivă din identitatea naţionlă.Trebuie să ştim cine suntem înainte de a ne şti interesele.”, si a zis bine. As alege perlele muzicii populare, in care sunt indragostita de mic copil, surorile Osoianu fiind o comoara nationala, inca putin cunoscuta printre contemporani.

Imi place sa-mi vad colegii abordand tot felul de subiecte, intrand in polemici, zambind, ma fac fericiti acesti oameni. Sufletul nu are margini, cu cat cunosc mai multi oameni, cu atat el devine mai mare, iar cand vreo unul ne parasete, golul acestuia nu poate fi suplinit..

Revenind din norii roz a visurilor ma trezesc in prezentul mai putin perfect, dar destul de convingator, mi-am scos linistea, m-am alinat cu ea si am mers mai departe prin tunelurile acestei vieti.