O toamna alfabetica…

Deseori ma ratacesc in meditatii. Obisnuiesc sa ma plimb de  colo, colo, ba fugarind un gand, ba construind Babilonul din ele.

Era o seara zapacita de timp, vremea bolnava de nori, noi bolnavi de tristeti.. Visam cu ochii deschisi la linistea eterna a universului.

Imi doream un weekend petrecut in solitudine  intr-o vila singuratica in afara orasului, aglomerata numai de bataile vantului, si sopotul frunzelor prinse in hora acestei toamne, weekend in care sa-mi aranjez gandurile in ordinea alfabetica,  sa-mi croiesc orizontul langa caminul, inima caruia se zbatea in flacari. Imi doream sa ma topesc cu tacerile pamantului  si sa renasc. Iar in cea din ultima seara, seara de Duminica de altfel sa fac ceea ce-mi place cel mai mult, dar de care foarte rar am timp si motivare, sa pregatesc o cina tradtionala ca la carte, cu mamaliguta taiata cu ata, peste, mujdei, omleta, branza cu ceapa si desigur irepetabilul si iseparabil pentru aceasta combinatie vinul rosu. Inconjurata de prieteni sa savuram darul stramosilor nostri, o particica a identitatii noastre, cum a zis  Samuel Huntington “Interesul naţional derivă din identitatea naţionlă.Trebuie să ştim cine suntem înainte de a ne şti interesele.”, si a zis bine. As alege perlele muzicii populare, in care sunt indragostita de mic copil, surorile Osoianu fiind o comoara nationala, inca putin cunoscuta printre contemporani.

Imi place sa-mi vad colegii abordand tot felul de subiecte, intrand in polemici, zambind, ma fac fericiti acesti oameni. Sufletul nu are margini, cu cat cunosc mai multi oameni, cu atat el devine mai mare, iar cand vreo unul ne parasete, golul acestuia nu poate fi suplinit..

Revenind din norii roz a visurilor ma trezesc in prezentul mai putin perfect, dar destul de convingator, mi-am scos linistea, m-am alinat cu ea si am mers mai departe prin tunelurile acestei vieti.

atunci cind taci..

Aproape liniste e in mintea care s-a trezit,  imi place sa vad cum taci, cum dormi, tacerea ta e atit de plina de sens. Somnoros ma cauti prin apropiere, iar cind ma gasesti ceva mai aproape decit presupuneai, neuronii tai adormiti fac loc unui zimbet fin pe fata ta. Mintea abia a inceput procesul de trezire, atent imi cauti obrazul sa-mi spui “buna dimineata”, l-ai gasit si alt zimbet te-a vizitat.  Ma gindesc la ce te gindesti, iar tu nu faci decit sa tii ochii inchisi, si nu ma lasi sa citesc macar un rind in ochii tai. Eu ma trezesc mai dimineata nu pentru ca am treaba, sau nu mi-e somn, vreau sa ma delectez, privind fata ta, atit de lipsita de seriozitatea zilelor si atit de impacata..

Carnivorul

Uneori îmi pare că topeşte aerul din jurul meu, şi parcă şi eu ard împreună cu moleculele de oxigen. mă sufoc..

Alteori le îngheaţă, şi rămân încriptată în gheaţă pentru secole, cu ochii deschişi urmarind succesiunea zorilor. Un distrugator al viului din mine, şi a raţionalului si a celor mai adânci învredniciri.

-Vă rog sugrumaţi-l! Am nevoie de aer! L-aş sugruma eu, dar pamântul parcă se topeşte sub picioare când e prea aproape. Consumatorul egoist al inimii mele-Carnivorul! se năpusteşte flamând prin miocardul care se zbate încă în viaţă şi ca un rechin la gustul sângelui dă târcoale prin împrejurimi. Analizează, se retrage şi atacă-Ucide fără cruţare, lasă trupul aproape fără  suflare în seama norocului.

Se indepartează sătul, depăşind orizontul, iar clipele parcă au uitat de număr, şi aerul deja nu mai conteaza, arsă şi îngheţată într-o urnă a unui crematoriu alb-negru..

Dacă

În lungile meditaţii din nopţile scurte, ma gândeam la discuţiile noastre pe înserate, mă gândeam la tăcerile noastre cu un sens mult mai mare şi mai profund decât miile de cuvinte rostite timp de o zi, doar pentru că aşa trebuie.

Mă gândesc la răscrucile pe care le trecem zi de zi, fără sa ne gândim prea mult, fără să ne gândim ca una din ele ar putea fi crucială, sau Este crucială pentru noi.  Meditez asupra acţiunilor  care într-un mod sau altul,  dar cert au schimbat destinul meu şi destinul nostru.

Te iubesc-

Eu te iubesc! iubesc şi nu mai am puteri sa ţin cuvinte astfel în secretul negurii şi-a umbrei. Ştii bine că iubesc, cîndva iubeai şi tu, cîndva scăldat-am fost în cuvinte dulci spuse de tine în amurguri. Dar astăzi apusuri negre sîngerează cu sînge rece. S-a ruinat castelul domnie-n care mi-ai prorocit să am.

Ecouri dulci se aud doar izbindu-se de peretele trecutului şi slab zvonesc şi azi cu note mici în atmosfera sumbră.