Arhive pe categorii: Scrisori pe care nu le-am trimis niciodată

O alta iarna, fara primaveri.

Iti mai simt respiratia undeva in trecutul inca neuitat…

Cateva amintiri imi bantuie creierul inca viu. Astept sa treaca sentinemntul parca etern de asteptare in care vreau sa te pierd. O sa te pierzi ca multi altii inaintea ta.  E o masinarie a universului care ii inghite pe toti, dar inca nu lucreaza impecabil ca sa nu lase urme.  Umbra ta a ramas pe peronul care ne-a despartit.  Soarele  sau luna inca mai tin minte pasii nostri pe langa copacii fara frunze, cararile mai duc inca la locurile sarutarilor noastre, desi acoperite deja de praful altor amoruri.  Ziua se incepe si se sfarseste fara tine, pamantul de invarteste in jurul axei sale, suntem niste furnici in palmele unui univers, si niste giganti in oglinzile caricaturale ale Eu-ului nostru.  Imi place rutina in care nu te mai regasesti, desi incerc sa merg pe alte drumuri pe care mergeam impreuna, si anume acum imi pare orasul asta atat de mic, incat mi-a lua primul zobor spre pamanturile nimanui care nu te-au vazut, si poate m-as molipsi da amnezia lor ca sa ma intorc fara ochii tai in diminetile matinale in saptamani tirzii ale acelei ierni.

Scrie un comentariu

Din categoria Scrisori pe care nu le-am trimis niciodată, Uncategorized

O toamna alfabetica…

Deseori ma ratacesc in meditatii. Obisnuiesc sa ma plimb de  colo, colo, ba fugarind un gand, ba construind Babilonul din ele.

Era o seara zapacita de timp, vremea bolnava de nori, noi bolnavi de tristeti.. Visam cu ochii deschisi la linistea eterna a universului.

Imi doream un weekend petrecut in solitudine  intr-o vila singuratica in afara orasului, aglomerata numai de bataile vantului, si sopotul frunzelor prinse in hora acestei toamne, weekend in care sa-mi aranjez gandurile in ordinea alfabetica,  sa-mi croiesc orizontul langa caminul, inima caruia se zbatea in flacari. Imi doream sa ma topesc cu tacerile pamantului  si sa renasc. Iar in cea din ultima seara, seara de Duminica de altfel sa fac ceea ce-mi place cel mai mult, dar de care foarte rar am timp si motivare, sa pregatesc o cina tradtionala ca la carte, cu mamaliguta taiata cu ata, peste, mujdei, omleta, branza cu ceapa si desigur irepetabilul si iseparabil pentru aceasta combinatie vinul rosu. Inconjurata de prieteni sa savuram darul stramosilor nostri, o particica a identitatii noastre, cum a zis  Samuel Huntington “Interesul naţional derivă din identitatea naţionlă.Trebuie să ştim cine suntem înainte de a ne şti interesele.”, si a zis bine. As alege perlele muzicii populare, in care sunt indragostita de mic copil, surorile Osoianu fiind o comoara nationala, inca putin cunoscuta printre contemporani.

Imi place sa-mi vad colegii abordand tot felul de subiecte, intrand in polemici, zambind, ma fac fericiti acesti oameni. Sufletul nu are margini, cu cat cunosc mai multi oameni, cu atat el devine mai mare, iar cand vreo unul ne parasete, golul acestuia nu poate fi suplinit..

Revenind din norii roz a visurilor ma trezesc in prezentul mai putin perfect, dar destul de convingator, mi-am scos linistea, m-am alinat cu ea si am mers mai departe prin tunelurile acestei vieti.

Scrie un comentariu

Din categoria Scrisori pe care nu le-am trimis niciodată

atunci cind taci..

Aproape liniste e in mintea care s-a trezit,  imi place sa vad cum taci, cum dormi, tacerea ta e atit de plina de sens. Somnoros ma cauti prin apropiere, iar cind ma gasesti ceva mai aproape decit presupuneai, neuronii tai adormiti fac loc unui zimbet fin pe fata ta. Mintea abia a inceput procesul de trezire, atent imi cauti obrazul sa-mi spui „buna dimineata”, l-ai gasit si alt zimbet te-a vizitat.  Ma gindesc la ce te gindesti, iar tu nu faci decit sa tii ochii inchisi, si nu ma lasi sa citesc macar un rind in ochii tai. Eu ma trezesc mai dimineata nu pentru ca am treaba, sau nu mi-e somn, vreau sa ma delectez, privind fata ta, atit de lipsita de seriozitatea zilelor si atit de impacata..

5 comentarii

Din categoria Scrisori pe care nu le-am trimis niciodată

Carnivorul

Uneori îmi pare că topeşte aerul din jurul meu, şi parcă şi eu ard împreună cu moleculele de oxigen. mă sufoc..

Alteori le îngheaţă, şi rămân încriptată în gheaţă pentru secole, cu ochii deschişi urmarind succesiunea zorilor. Un distrugator al viului din mine, şi a raţionalului si a celor mai adânci învredniciri.

-Vă rog sugrumaţi-l! Am nevoie de aer! L-aş sugruma eu, dar pamântul parcă se topeşte sub picioare când e prea aproape. Consumatorul egoist al inimii mele-Carnivorul! se năpusteşte flamând prin miocardul care se zbate încă în viaţă şi ca un rechin la gustul sângelui dă târcoale prin împrejurimi. Analizează, se retrage şi atacă-Ucide fără cruţare, lasă trupul aproape fără  suflare în seama norocului.

Se indepartează sătul, depăşind orizontul, iar clipele parcă au uitat de număr, şi aerul deja nu mai conteaza, arsă şi îngheţată într-o urnă a unui crematoriu alb-negru..

43skyycayu

Un comentariu

Din categoria Scrisori pe care nu le-am trimis niciodată

Dacă

ganditorulÎn lungile meditaţii din nopţile scurte, ma gândeam la discuţiile noastre pe înserate, mă gândeam la tăcerile noastre cu un sens mult mai mare şi mai profund decât miile de cuvinte rostite timp de o zi, doar pentru că aşa trebuie.

Mă gândesc la răscrucile pe care le trecem zi de zi, fără sa ne gândim prea mult, fără să ne gândim ca una din ele ar putea fi crucială, sau Este crucială pentru noi.  Meditez asupra acţiunilor  care într-un mod sau altul,  dar cert au schimbat destinul meu şi destinul nostru. Continuă lectura

3 comentarii

Din categoria Scrisori pe care nu le-am trimis niciodată

Multe lacrimi un singur suflet…

Uneori vrei sa plângi, dar lacrimile nu pot spune tot ce poate simţi un suflet…

5 comentarii

Din categoria Personal, Scrisori pe care nu le-am trimis niciodată